Skip to content
ePovești

Descoperă Magia Poveștilor cu Eva – Călătorii în Lumea Imaginației

ePovești

Descoperă Magia Poveștilor cu Eva – Călătorii în Lumea Imaginației

May 4, 2020June 9, 2023

Victoria învăţăturii

După cum o să vedeţi,
Zice-se că ar fi fost,
Mai demult,
Doi târgoveţi:
Un bogat-semeţ şi prost –
Şi-un sărac,- băiat isteţ.
Stând de vorbă pe o dreavă,
Se treziră la gâlceavă.
Cel bogat, om certăreţ
Pretindea că-i mai de preţ
Şi se cade ca oricine
Cu respect să i se-închine
(Banii au şi ei un rost:
Merite dau celui prost!)
– Prietene, ascultă-mă pe mine,
Eu socotesc că nu ţi se cuvine
Să fii cinstit ca om de rangul meu.
Poţi tu să dai ospeţe cum dau eu?
Te văd citind. La ce-ţi serveşte în viaţa,
Când ai palatul în pod – o chichineaţă-
Şi vara porţi, ca iarna, aceeaşi haină sumbră,
Iar ca lacheu statornic ai propria ta umbră?
Republicii nu-i trebuiesc golanii,
Ci cei ce ştiu să-şi cheltuiască banii.
Cu mesele şi luxul, eu risipesc comori.
Pe urma mea trăiesc, cum ştii prea bine,
Atâţia meseriaşi şi negustori
Şi câte un pârlit de scrip, ca tine…
I-ar fi răspuns săracul aşa cum se cuvine,
Dar a tăcut, având prea mult de spus.
Şi iată că războiul l-a răzbunat mai bine,
Căci fără milă, Marte, oraşul le-a distrus.
În alt oraş săracul, om cult şi renumit,
Fu găzduit, cinstit şi răsplătit,
În timp ce bogătaşul, acum sărac şi prost,
Rămase fără adăpost…
Păţania a limpezit gâlceava:
Vârtejul soartei spulberă doar pleava
Lăsând pe loc grăunţele de aur.
Învăţătura-i pururi un tezaur.

Jean de La Fontaine fabulăJean de La Fontainepovești pentru copiiVictoria învăţăturii

Post navigation

Previous post
Next post

Toate drepturile de proprietate intelectuală asupra conținutului scris de către Eva-Karina G. publicat pe www.epovesti.ro aparțin proprietarilor siteului. Textele nu vor putea fi utilizate, reproduse sau publicate sub orice formă fără acordul prealabil al proprietarilor siteului.

©2025 ePovești | WordPress Theme by SuperbThemes