Țară, țară, vrem ostași! (un joc al copilăriei mele), de Eva-Karina G.
Într-o dimineață devreme, Karina, Răzvan și Ștefan își dăduseră întâlnire în parcul lor preferat. Un loc magic pentru ei, plin de veselie și voie bună, unde copiii râdeau și alergau fără griji. Era o zi ca oricare alta, dar perfectă pentru a descoperi ceva nou. Poate un joc nou de care nu mai auziseră niciodată.
După ce au alergat și s-au jucat de-a v-ați ascunselea, cei trei prieteni s-au așezat pe o bancă la umbra unui copac bătrân. Tocmai atunci, Clara, fetița mai mare care îi mai învățase și alte jocuri, s-a apropiat de ei. Clara era cunoscută pentru faptul că știa toate jocurile copilăriei și avea mereu idei interesante pentru activități.
„Ce faceți, micuților? Vă odihniți?” i-a întrebat Clara, zâmbind prietenos.
„Cam așa ceva”, a răspuns Karina, privindu-l pe Răzvan și pe Ștefan, care dădeau din cap în semn de acord.
„Am un joc nou pentru voi”, a spus Clara, cu ochii sclipind de entuziasm. „Se numește ‘Țară, țară, vrem ostași’ și e foarte distractiv. Vreți să-l învățați?”
„Da, sigur!” au exclamat toți trei în cor.
Clara le-a explicat regulile pe îndelete. Jocul necesita doi lideri care stăteau față în față, fiecare cu echipa sa în spate. Liderii își strigau unul altuia: „Țară, țară, vrem ostași!” iar echipa adversă răspundea: „Pe cine?”. Liderul ales trebuia să numească un membru al echipei adverse, care apoi trebuia să alerge și să încerce să rupă lanțul de mâini al celeilalte echipe.
„Echipa care își păstrează lanțul intact câștigă puncte, iar dacă lanțul se rupe, ostașul ajunge în cealaltă echipă”, a explicat Clara. „E un joc de strategie și forță.”
Karina, Răzvan și Ștefan au încercat să joace după cum le-a spus Clara. Au început încet, dar după câteva runde au prins curaj și s-au distrat de minune. Clara i-a ghidat pe tot parcursul jocului, arătându-le cum să se poziționeze și să își coordoneze echipa.
După câteva ore de joacă, cei trei prieteni s-au oprit să se odihnească sub un copac mare și bătrân. Erau obosiți, dar extrem de fericiți. Învățaseră un joc nou și se simțeau mai apropiați ca niciodată.
„Mulțumim, Clara! A fost super!”, a spus Răzvan, dându-i un high-five (bate-palma).
„Cu plăcere! Data viitoare să aduceți mai mulți prieteni și să facem echipe mai mari!” le-a răspuns Clara, zâmbind.
Și astfel, Karina, Răzvan și Ștefan au descoperit că joaca nu înseamnă doar distracție, ci și prietenie, colaborare și multe momente frumoase împreună. De atunci, „Țară, țară, vrem ostași” a devenit un joc popular la ei în parc, un joc care le amintea mereu de acea zi însorită și de prietena lor, Clara.