Foicică mărăcine,
Ascultați, boieri, la mine
Să vă spun pe “Corbea” bine!
Frunză verde pelință,
Zace-mi, zace în temniță,
Pus de vodă Stefăniță,
Zace-mi Corbea viteazul,
Zace-mi corbea haiducul.
In temniță la Opriș
Unde-mi zace Corbea-nchis,
Șade-n apa
Până-n sapă
Și-n noroi
Pân la turloi,
Cu lacăte pe la ușe
Cu mâini dalbe în cătușe,
Iar la gât pecetluit
Cu cinci litri de argint,
Cum n-am văzut de când sunt.
Frunzuliță trei foi late,
De ce în temnițăa-mi șade?
Pentr-un paloș ferecat,
Numa-n aur îmbrăcat,
De nu știu cine furat;
Pentr-un roșu bidiviu,
Cal nebun, roșu zglobiu,
Ce-a fost prins de prin pustiu.
Și-n temniță de când șade?
De nouă ani jumătate
Ș-alte trei zile de vară;
Numele-i merge prin țară.
Frunza verde de cicoară,
Tot mai zace-ntemnicioară
Nouă ani și jumătate
Și alți nouă îmi mai șade:
De trei ori tot câte nouă
Îmi fac douăzeci și șapte
De când în temniță șade.
Azi e sfânta sâmbătă,
Mâine mi-e duminică,
Chiar Dumnica cea mare
Zi de sfântă sărbătoare.
Ies din sfânta mănăstire,
De la sfânta leturghie,
Toți boierii la plibare,
Și vodă, la vânătoare.
Frunzuliță lemn uscat,
Iaca, mare s-antâmplat
Ca chiar măiculița Corbii
Fugită-n țara Moldovii,
Babă
Slabă
Și-nfocată,
Dar la minte înteleaptă,
La cuvinte
Propiată
Și-n zărăfir îmbrăcată,
Vreo trei-patru oușoare
Duce Corbii la-nchisoare.
Și-n temniță de mâncare.
Lua târgul
Tot de-a lungul
Și uliți d-a curmezișul
Pe unele se-drepta,
P-altele
Se rătăcea.
Pân’ la temniț-ajungea.
Iar dacă mi-și ajungea,
Baba
Slabă
Și-nfocată
Dar la minte înteleapta,
La cuvinte
Propiată
Cu zărăfir îmbrăcată,
La fereastră s-așeză
Și din gură tot striga:
– Corbeo, maică, aici ești?
Corbeo, maică mai trăiești?
Spune-mi, maică, de ești viu,
Spune maichii, ca să știu;
Ca de-ai fi măicuța mort,
Să dau la popa de-un ort,
Cu popa sa te citesc,
De pomeni să-ți îngrijesc!
Corbea dao auzea,
Glasul că-i înțelegea
Și din gură-i răspundea:
– Maică, măiculița mea,
Parca tot sunt viu,
Dar numai sufletu-mi țiu.
În teminiță m-am uscat,
Că-n ea, de când am intrat,
Din chica ce mi-a crescut
Mi-am făcut
De așternut,
Cu barba m-am învelit,
Cu mustăți m-am ștergărit.
Aicea, când am intrat,
Ce-am văzut când m-am uitat?
Bâjbâiau
Șerpoaicele
Și erau
Ca acele,
Broaștele –
Ca nucile,
Napârci –
Ca undrelele.
Acum sunt șerpoaicele,
Maică, sunt ca grinzile,
Broaștele –
Ca ploscile,
Și napârci –
Ca butile.
De când, maică, am intrat,
Pic de vin n-am mai gustat,
Somn nu m-a mai apucat,
Pe toate ca le-am răbdat
Și pe toate le-aș răbda
De n-ar fi una mai rea,
C-o drăcoaică de șerpoaică,
Bat-o
Maica Precistă
S-a-ncuibat în barba mea.
Ea, maică, ca mi-a ouat,
Ouăle și le-a lăsat
În fundul salvarului,
Fundul pozunarului;
În sânul meu c-a clocit;
Și puii și-a colăcit
În sânul meu ca și-i crește
Și de coaste mă ciupește.
Unde, maică se zgârcește,
Inimioara mi-o racește!
Unde, maică, se întinde,
Inimioara mi-o coprinde!
Mă-sa, dacă-l auzea,
Mă-sa, mare, ce-mi făcea?
Nici o clipa nu pierdea,
Ci degraba că-mi pleca,
La cârciuma se ducea,
Mâna pe-o cofa punea,
Cinspreci oca vin turna,
Iute-napoi se-ntorcea
La fereastra c-o ducea
Și-n mâna Corbii c-o da.
Corbea, dacă mi-o vedea,
Tocmai din adânc ofta.
Ochii la cer îndrepta,
La Dumnezeu se gândea,
La Dumnezeu se uita.
Dumnezeu ca se-ndura,
Dumnezeu l-invrednicea
Și putere că-i dedea.
El, dacă se odihnea,
Cu ochii negri se uita,
Cofa cu mâna lua,
Într-o parte se lasa,
Cam intr-o râna se da,
Cofa la gura ducea,
Buze pe cofa Punea,
Si din cofa când sorbea,
Tocma-n fund ca-i rasufla.
Si când cofa arunca,
peste cap cofa când da,
Paisprece hoti dobora
Si pe loc ii omora.
Apoi cu ma-sa vorbea
Si din gura ce-i zicea?
Maica, maiculita mea,
Nu-i pacat de viata mea?
Stau in temnita bagat
Pentr-un palos ferecat,
De nu stiu cine furat,
Pentru Rosu bidiviu
Pentru Rosu meu zglobiu:
Alta vina nu mai stiu.
M-am gândit,
M-am razgândit
Si iata ce-am planuit!
Azi e sfânta sâmbata,
Mâine e duminica,
Chiar Duminica cea mare,
Zi de sfânta sarbatoare
Când ies domni la vânatoare
Si boierii la plimbare.
Tu, maicuta, sa teduci
Si pe voda sa-l apuci,
De departe sa-ngenunch,
Mâna, poala sa-i saruti,
De deaproape sa te rogi
Si din gura tu sa-i zici:
“Iarta, Doamne Stefan-voda,
Iarta, Doamne, pe Corbea,
C-o da bir ca birnicii,
Galeata ca nemesii,
Banetul ca vamesii
S-o fi-n rând cu boierii!”
Du-te, maica, si te-ntoarce,
Doar mânia i s-o-ntoarce.
Baba, unde-l auzea,
Baba nu mai astepta:
Chiar atuncea se ducea,
Drumul lui voda-l tinea
De departe-ncenunchea,
Mâna, poala-i saruta,
De d-aproape se ruga
Si dsin gura mi-i zicea:
– Iarta, Iarta, Doamne Stefan-voda,
Iarta, Doamne, pe Corbea,
Saracut de maica-sa,
C-o da bir ca birnicii,
Galeata ca nemesii,
Banetul ca vamesii
S-o fi-n rând cu boierii!
Stefan-voda-ntelegea
Unde baba-l atingea,
Si-n gura mare-i zicea:
– Baba Slaba
Si-nfocata,
Dar la minte Inteleapta,
La cuvinte Propriata,
Asculta, babo, la mine,
C-o sa-tti spui de Corbea bine.
Azi e sfânta sâmbata,
Mâine e duminica,
Chiar Duminica cea mare,
Zi de sfânta sarbatoare,
S-ai sa fii d-o soacra mare.
Lui Corbea, petceluit
Cu cinci litre de argint,
Fata mare i-am gasit,
Frumoasa cum nu e-n lume,
S-o cheama, babo, pe nume
Jupâneasa Carpena,
Adusa Din Slatina,
Numai din topor cioplita
Si din barda barduita,
Pe la vârf cam ascutita,
Pe la mijloc e strujita,
La tulpina varuita,
Pentru Corbe-al tau gatita.
Babo, am mai ingrijit
Lautari de i-am tocmit
Lautari de Bucuresti,
Pe galbeni imparatesti,
Cu papucii
Galbiori
Cu ceacsirii
Rosiori,
Când ii vezi, te infiori
Si te cutremuri sa mori!
Cât era ea de batrâna,
Sarea mai ca o copila:
Intr-o fuga alerga
Si la Corbea se ducea,
La temnita ajungea,
De fereastra se lipea,
Toate i le povestea.
Corbea, daca-mi asculta
Corbea greu se necajea
Si oftnd ii raspundea:
– Ci taci, maica, la naiba,
Ca asa e femeia:
Poale lungi si minte scurta,
Judecata mai marunta,
Cap legat, inima-ncinsa,
Si de minte necoprinsa.
Eu ti-am zis duminica,
Tu mi te-ai dus sâmbata.
Jupâneasa Carpena,
Adusa Din Slatina
Nu mi-e, maica, sotia,
Ci-mi este, maica, teapa
Sa ma cunune cu ea,
Saracut de viata mea.
Lautarii
Cine-mi sunt?
Vulturii ce zboara-n vânt
Cu penele zugravite,
Cu boturi de pietre scumpe,
Cu picioare Galbioare
Si de sânge rosioare.
Ei pe mine s-or lasa
cu carnea-mi s-or satura,
Cu sânge s-or adapa:
Iaca, maica, nunta mea!
Ma-sa unde-l auzea,
Imi ofta Si imi plângea,
Cu pumnii-n cap se batea,
Iar Corbea ce mi-i zicea?
– Lasa, maica, bocetul,
Ca sa nu-ti pierzi cumpatul,
Ca de pacatele mele
Oi da seama eu de ele.
Vaz ca nu vrea Dumnezeu
Ca sa scape Rosul meu:
D-o scapa el, ma duc eu.
De vrei, maica, eu sa scap
Du-te iute si degrab’,
Du-te-n tara Moldovii,
Du-te la grajdul Corbii,
La groapa cu sapte nuci,
Pe Rosul sa mi-l aduci,
Deselat si destolat,
Ca paunul nerotat;
Dar sa nu uiti, maica mea,
O pernita de subt sea,
Nici prea lunga,
Nici prea scurta,
Cusuta Cu pietre multeBâcsita
Cu pietre scumpe,
Si cioltarul de argint,
Face dâra pe pamânt,
Cum n-am vazut de când sunt
Si cu el de t-ei intoarce,
Sa vii la oras incoace,
Cu Rosul Legat de frâu,
Cu frâul Legat de brâu.
Iar voda, de l-o vedea,
La suflet l-o sageta:
El pe mine m-o chema
Sa-i incalec pe Rosul,
Ca sa-i vada umbletul.
Du-te, maica, si sa vii
Ca tot oi fi printre vii.
Unde baba l-auzea
Tistimel imbrobodea,
Cararuia-si apuca
Si mergea, mare, mergea
Pâna colo-n Moldova,
Cum ii zise corbea.
Acolo de-mi ajungea,
Sapa-n mâna de lua,
Tot gunoiul rascolea,
Si, trei ceasuri de-mi sapa,
Grajd de piatra ca gasea
Si pe Rosu-l destupa.
La use când ajungea,
Lacat la use gasea,
Lacat mare cât cofa
Pe cheier, mare, chema,
Douasprece chei cata
Pa când le potrivea,
Lacatul ca-i descuia
Baba usa deschidea
Si pe Rosu când vedea,
Ochii i se-ntuneca.
Cu jaratec il hranea,
Cu apa il adapa,
Cu vinisor il spala.
Baba, mare, ca-mi lua
Si pernita de supt sea,
Cusuta Cu pietre multe,
Bâcsita Cu pietre scumpe
Si cioltarul de argint
Face dâra pe pamânt.
Rosul din gura-i zicea:
– Sterge-ma, batrâna mea,
Ca v-o fi, babo, pacat
Aici de când m-ati bagat:
Ca mi-am intrat tretior,
S-acuma ies batrâior.
De capastru de-l lua
S-afara de mi-l scotea,
Vânt de vara
Mi-l batea,
Vânt de seara
‘L-adia.
Rosul mi se-nviora,
Ochii roata ca-si facea,
Pretutindeni se uita,
Toata tara coprindea,
Si-n tafturi De se umfla,
Pamânturi Cutremura,
Si-ncepea de râncheza,
Casele a rasuna,
Casele se darâma,
Numai stâlpii ramânea.
Si se uita:
Cata, mare, pe Corbea!
Baba pe Rosu-l lua,
De capastru-l aducea,
La oras ca-mi ajungea.
Când pe ulita intra,
Rosul, mare, râncheza:
Negustori se spaimânta,
Boieri afara-mi iesea,
Toti pe Corbea ca-mi vorbea
Si din gura mi-si zicea:
– Parc-ar fi scapat Corbea!
Cine pe baba-ntâlnea,
Cine pe Rosu vedea,
Tot mereu ca-mi intreba:
– Nu ti-e Rosu de vânzare,
Sa-ti dâm galbeni si parale,
Ori sa faci d-un schimb cu noi,
Pentru unul sa-ti dam doi,
Ti-om plini pâna la trei?
Dar baba ce raspundea,
Dar baba ce le graia?
– Nu mi-e Rosu de vânzare,
Nu mi-e Rosu de schimbare,
Ci-mi este de daruiala
Cui o da pe Corbe-afara!
Negustori, cum auzea,
Boieri, când intelegea
Babei, mare, raspundea:
Du-te, baba, la naiba,
Nu ti s-ar plini vorba!
Când era Corbea prin tara,
Ne facea Si de ocara,
Ca daca ne jafuia
Si daca ne inmuia,
Când ii mai ziceam ceva,
Maciuca ca-mi scutura
Si de spete Ne-ndoia
Si neveste Ne rapea
Si cu ele Se plimba!
Ea la temnita mergea
Si lui corbea-l arata,
Iara Corbea mi-onvata
Ce sa faca maica-sa.
Foicica s-o lalea,
Baba ici, baba colea,
Baba-mi bate ulita
Tot cu Rosu dupa ea,
Pe Rosul
Tragând de frâu,
Cu frâul Legat de brâu.
Si mergea, mare, mergea
Pân’ la curte mi-ajungea.
Dar la curte ce era,
Dar la curte ce gasea?
Voda-n palme ca batea,
Divan mare c-aduna:
Toti boierii ca chema,
Toti boierii ca-mi venea
Ca sa-nsoare pe Corbea
Cu mireasa
Carpena,
Adusa
Din Slatina,
Si sa-i faca nunta mare
Ca-ntr-o zi de sarbatoare.
Iaca, mare, se-ntâmpla
Ca si baba mi-si trecea,
Pe Rosul
Tragând de frâu,
Cu frâul
Legat de brâu.
Stefan-voda, de-l vedea,
De fereastra
Se lipea,
Barba-n gura
Sumetea,
La boieri ca-l arata,
Râvna-n suflet le intra.
Si ei, mare, ce-mi facea?
Slugulitele ce-avea,
Calarasii ce-i slujea
Ei la baba trimitea
Ca sa-ntrebe pe baba
De-i Rosu de Pe Rosul
Tragând de frâu,Cu frâul
Legat de brâu. mânzare,
Tot pe galbeni si parale,
De-i Rosu de schimbare,
pentru unul sa-i dea doi,
Sa-i plineasca pân’ la trei.
Dar baba ce raspundea?
Baba una c-o tinea:
Nu mi-e Rosu de vânzare,
Nu mi-e Rosu de schimbare,
Ci-mi este de daruiala
Cui mi-o sta pe el calare.
Voda, dac-o auzea,
Boierii, daca vedea,
Pe slujbasi ca trimetea
Sa-ncalice pe Rosul,
Sa le-arate umbletul,
Ca le-a râmnit sufletul.
Slugi la Rosu se ducea,
Slugi la el navala da,
Mâna pe dârlogi punea,
Pe spate mi-l neteza,
De sea ca se sprijinea.
Rosul nimic nu facea,
Far’ de numai c-astepta
Calaretul când sarea,
S-atunci bine ca-i venea,
Numa-n tafturi se umfla
Si departe-l azvârlea,
Fierea-ntr-insul catranea,
Mort pe js il asternea.
Trânti o data, de doua,
Trânti mare pân’ la noua
Când… baba daca-si vedea,
Mila ca i se facea,
La Stefan-voda mergea
Si din gura mi-i zicea:
– D-alei, Doamne Stefan-voda,
Copil esti, Ori tot mai cresti?
Nu-ti mai fereca oastea,
Ca nimeni n-o-ncalica,
Afar’ numai de corbea!
El singur l-o-ncalica,
Sa v-arate umbletul
Cum n-a mai vazut omul!
Stefan-voda mi-auzea
Si din palme ca-mi batea,
Porunca la slugi dedea
Ca s-aduca pe Corbea,
Ca-l asteapta si curtea,
Si curtea si mireasa.
Slujitorii ca-mi pornea
Si pe Corbea ca-l scotea,
Si pe Corbea-l aducea
Pe doua roate de plug,
Cu lantusul pus la gât
Si la piept petceluit
Cu cinci litre de argint,
Cum n-am mai vazut de când sunt.
Corbea-n curte când intra,
Cocoane se spaimânta,
Boierii cruce-si facea
De urât ce mi-l vedea:
barba
‘I bate genunchiul,
Chica ii bate calcâiul;
Barba si mustatile
‘I-acopera mâinile;
Genele, Sprâncenele
‘I-nfasoara bratele,
Atunci voda, de-l vedea,
Ce din gura ca-i zicea?
– Corbeo, nu mai suspina
Ca sosit si ziua ta:
Ca azi mi te-om cununa,
Ca sa joci la nunt ta.
Pan’ s-o gati mireasa,
Ia-ncaleca pe Rosul,
De ne-arata umbletul,
Ca ne-a secat sufletul.
Dar Corbea ce-i raspundea
Si din gura ce-i zicea?
– Cum o vrea maria-ta,
Dar sa-ncalic n-oi putea,
Ca mi-e legata mâna;
Iar d-ai frica c-oi scapa,
Zi sa-mi lege
Pe dreapta,
Sa-mi dezlege
Pe stânga.
Si când vorba-si ispravea,
Stefan-voda poruncea
Si pe stânga-i slobozea.
Cxorbea, mare, ce facea?
Iar la voda se-ntorcea
Si din gura mai zicea:
– Sa-ncalic, maria-ta,
Teama mi-e ca n-oi putea
cand pe Rosu-ncalicam,
Mâinile catusi n-aveam,
Nici eram petceluit
Cu cinci litre de argint
De la pipt si pân’ la gât.
Stefan-voda, de-auzea,
Stefan-voda poruncea,
Pe toate le farâma.
– Incalica! ii zicea.
Corbea, mare,-i raspundea:
– De ti-e frica c-oi scapa,
Leaga-mi, Doamne, pe dreapta,
Dar sa-ncalic n-oi putea.
Când pe Rosu-ncalicam,
Frumusel ca ma tundeam:
Radeam Barba Voiniceste,
Lasam Chica Haiduceste,
Dar acum nu ma cunoaste
Si la mine nu se lasa!
Stefan-voda ce facea?
Stefan-voda poruncea
Si pe Corbea ca-l tundea
Si pe Corbea a-l radea,Ca cu minte judeca
Ca tot l-asteapta teapa.
Corbea se mai invârtea,
Corbea pe Rosul privea
Si din gura ce zicea?
– Gata sunt, maria-ta,
Dar stii, Doamne, au nu stii,
când pe Rosu-ncalicam
Ce fel de haine purtam?
Pe Rosu, Doamne, puneam
Ast cioltar, tot de argint,
Lat si lung pân’ la pamânt,
S-asta perna tescuita,
Cu pietre scumpe-mbâcsita,
Si ma armam Soldateste,
Si ma-mbracam Chip domneste:
Rosul ca ma cunostea,
Rosu singur se pleca.
Stefan-voda, d-auzea,
Si mai mult se-nfierbânta,
Si mai mult la cal poftea.
Hainele Ca-si dezbraca,
Armele ca mi-s scotea
Si lui corbea le-arunca.
– Ci-ncalica! ii zicea.
corbea, mare, se plkeca,
Corbea, mare, le-mbraca.
De Rosu s-apropria,
Cruce mare ca-si facea
Si-n minte ca mi-si zicea!
“Multamesc lui Dumnezeu
Si de bine si de rau!
De-nalic pe Rosul meu ,
Acu-mi scapa capul meu!”
El la Rosu se ducea,
Frumusel ca-l netezea,
Haiduceste-i fluiera,
Iar Rosu ca-i râncheza.
Picioru-n scara punea,
Dar piciorul
Nu-ncapea,
Si-atunci semnul
Ca-i facea:
Rosul, mare,-ngenunchea
Pâna Corbea ‘Ncaica.
Toata curtea se mira!
Dar Corbea ce mai facea?
Catre voda se-ntorcea
Si din gura-i mai zicea:
– D-alei, Doamne Stefan-voda,
De ti-e frica c-oi scapa,
Zavoreste-ti Curtile
Si inchide-ti Portile,
De la poarte cea mai mica
Pân’ la poarta cea mai mare,
Fiindca Corbea e calare:
Mai armeaza-ti Slugile
Si-ntareste-ti Strajile,
Sa te lase grijile:
Pune, Doamne, dorobanti,
Mai marunti si mai inalti,
Unii Tot cu pusca Plina,
Altii Cu sabie’N mâna
Sa dau Rosului drumul,
Sa v-arate umbletul,
De ti-e drag ca sufletul!
Stefan-voda se-ntorcea,
Cu boieri se sfatuia
Si boierii ce-i zicea?
– Dac-ai face, Doamne,-asa,
N-are pe unde scapa,
Ca nu-i uciga-l crucea!
Stefan-voda i-asculta
Si porunca poruncea:
Strejile Ca intarea,
Portile mi Ca incuia,
Curtile Ca zavora
Si cu mintea cugeta:
“N-are pe unde scapa,
Ca nu-i Uciga-l crucea!”
Iata Corbea ca-ncerca
Iata Corbea ca-mi pornea.
Drumul Rosului când da,
Brazda neagra revarsa;
Când cu Rosu-l frâncuia,
Cu copita când lovea
Pietrele ca scapara,
Braza rosie varsa:
Câ e brazda plugului
Atât e a Rosului!
Odata curtea-nvârtea,
Iar când fu de-al doilea,
Printre lume se baga:
De ma-sa s-apropia
Nimeni seama nu-i baga
Iara daca s-apropia,
Mâna pe a-sa punea
De-a-ncalare-o arunca,
Lânga el c-o aseza.
Si-mi pornea, mare, pornea,
Curtea mare de-nvârtea,
Curtea mare ocolea,
Ocolea de-a doilea.
Dar pe când se invârtea,
Ochii-si negri d-arunca,
Zid d-a curmezis imi sta.
Si, când bine ca-i venea,
Unde zidul’Nalt era,
Pe Rosul Ca-l sprijinea,
Pe Rosul ca-l repezea,
Si Rosul ca-mi sforaia,
Dincolo de zid sarea
Cu Corbea si cu ma-sa:
Toata curtea-marmurea!
Atunci Corbea se oprea,
Cu Stefan-voda vorbea
Si din gura-l judeca:
– D-alei, Doamne Stefan-voda,
Ce ti-am fost eu vinovat
De-n temnita m-ai bagat?
Telegari nu ti-am furat,
Cocoana nu ti-am luat,
Copii nu ti-am pradat:
Tu-ntemnita m-ai bagat
Si m-ai tinut nemâncat,
Nemâncat, neadapat,
Ca p-un mare vinovat,
Sa stau cu serpoaicele
Si sa-mi cânte broastele,
Sa hranesc napârcile.
Acum, Doamne Stefan-voda,
Ai oameni Ca sa-ndrazneasca
Cu cai buni sa ma goneasca,
Ca sa ma mai logodeasca
Cu mireasa cea domneasca,
Cu mireasa Carpena,
Adusa Din Slatina?
Cum zicea Si cum vorbea,
Pinteni Rosului ca da
Si, mare, daca-mi pleca
Inc-o data-i mai zicea:
– Ramâi, Doamne, sanatos,
Ca la bune mâini ti-am fost!
Iara voda-i raspundea:
– Nu este din vina ta,
Ci mi-e chiar greseala mea.
Umbla, Corbeo, sanatos,
ca un trandafir frumos,
Ca la bune mâini mi-ai fost!
Si când Corbea se ducea,
Corbea, mare, tot zicea:
– D-alei, Doamne Stefan-voda,
D-o da bunul Dumnezeu
Sa faca pe gândul meu,
Stiu ca bine ti-ar mai fi
si de mine-ai pomeni,
Numai eu sa mi te-apuc
De vreo doi-trei pasi la câmp!
Corbea, mare, ce-mi facea?
El p-atât nu se lasa:
La temnita se ducea,
O oca de vin umplea,
Pe vataf ca mi-l chema
Si din gura mi-i zicea:
– Poftim, vere, vin de bea,
Ca si eu m-am inbatat,
Fiindca voda m-a iertat!
Vataful, când auzea,
Vataful se bucura:
Oca din mâna-i lua
Si la gura c-o ducea.
O ducea, ori n-o ducea,
Ca Corbea nu-l adasta:
Mâna-n par ca mi-i punea,
Cu gura mi-l judeca:
– Nu ti-a fost, mai, de pacat
Ca de viu tu m-ai mâncat?
Douazeci si sapte ai
Stii cum ma mai chinuiai!
Cum din gura-l judeca,
Palosul domnesc scotea;
Sapte bucati il facea,
Si de par il apuca,
Capu-n temnita-i zvârlea,
Trupu-afara ramânea
Si la câini, mare, ca-l da,
Iar din gura-i mai zicea:
– Mai vataf, minte sa tii
L-altul de hac sa nu vii
Si sa-nvete de la mine
Cine-o mai face ca tine!
Iar d-ai daca pornea
Si pe Rosu-ncalica,
Tot la curte se-ntorcea:
Drept pe poarta ca intra,
Ca nimeni nu-l astepta.
Stefan-voda ce-mi facea?
Cu boieri se sfatuia
Si la masa-i ospata.
Corbea, daca-mi ajungea,
De pe cal descalica,
Tocma-n casa ca-mi intra.
Stefan-voda tremura,
Boierii incremenea.
De frica ce le era,
Ei la masa ca-l poftea.
Dar Corbea ce mi-si facea?
El la masa nu sedea’N pragul Usii se punea,
Palosul In mâini ca lua,
Mânecile-si sumetea,
Pe boieri ca mi-i taia:
Sânge la glezne era.
Apoi Corbea se scula,
Iar pe Rosu-ncalica,
Si pe Rosu-l repezea,
S-apuca de mi-si mergea
Tot în țară ungurească,
Acolo să haiducească.
Boierașii să-mi trăiască,
Pe lăutar să-l cinstească,
Că boieri s-or pomeni
Până soare-n cer o fi!

The post Corbea Haiducul first appeared on ePovești.