de Edmondo de Amicis
Da, dragul meu, Enrico, bine zicea mama, ca ți-e grea car-tea! Vad ca nu mergi la școala cu toata inima, cum mi-ar pla-cea mie; și-mi pare rau! Nu știi cat de urata și lunga ar fi toata ziua daca n-ai merge la școala! Dupa o saptamana, dez-gustat de lenevia ta, n-ai sa știi ce sa te faci de urat și cum sa te mai rogi de noi sa te trimitem iar la școala. Toata lumea învața acum, fatul meu! Uita-te la meseriașii care se duc la școala seara, dupa ce au muncit ziua întreaga; uita-te la fe-meile și fetele din popor, care se duc sa învețe duminica, du-pa ce au lucrat toata saptamana; uita-te la soldații care-și iau carțile și caietele în mana, cand se întorc de la exerciții zdro-biți de osteneala.
Gandește-te la copiii muți, la cei orbi, caci și ei învața. Pușcariașii chiar, sunt siliți sa învețe, sa citeasca și sa scrie.
Închipuiește-ți ca dimineața, cand ieși de acasa, aici, în o-rașul tau, alți treizeci de mii de baieți se duc, ca și tine, sa se închida, vreme de trei ceasuri, într-o clasa, ca sa învețe.
Mai mult! Gandește-te la sumedenia de copii care, aproa-pe în aceeași ora, merg la școala în toate țarile din lume. Urmarește-i cu închipuirea cum se duc, strabatand potecile satelor, strazile zgomotoase ale orașelor, mergand de-a lungul marilor și al lacurilor, cand sub arșița unui soare dogoritor, cand prin negura; în barci, prin țarile strabatute de canaturi; calari, prin campiile întinse; cu sania, prin ținuturile troienite de zapada; prin vai și pe dealuri; prin paduri și paraie, suindu-se pe cararile singuratice ale munților; singuri sau mai mulți împreuna, toți cu carțile în mana îmbracați în mii de feluri, vorbind mii de limbi; din cele din urma școli ale Rusiei, ca și pierdute prin zapezi, pana la școlile Arabiei umbrite de palmieri.
Mii și milioane, toți merg sa învețe, într-o suta de chipuri deosebite, cam aceleași lucruri. Închipuiește-ți acel furnicar de copii a o suta de popoare, acea nemarginita mișcare din care faci și tu parte, și gandește-te ca, daca ar înceta acea mișcare, omenirea ar recadea în barbarie, caci aceasta miș-care e însuși progresul, speranța și fala lumii!
Înainte dar! Soldațel al armatei celei mari! Carțile sunt armele tale, clasa e escadronul tau, campul de bataie e lumea întreaga și izbanda e propașirea omenirii. Ia seama, Enrico draga, sa n-ajungi un soldat netrebnic!
Tatal tau.