Un păsărar şi-a întins odată, pe o mirişte, plasa lui cea mare. Înainte de asfinţitul soarelui s-au lăsat pe câmp o mulţime de păsări de toate soiurile. Păsărarul a tras de frânghie şi tot stolul a rămas în plasă. Dar păsările erau tare multe și smucindu-se toate deodată s-au ridicat în văzduh cu plasă cu tot.
Zburau încet pentru că trebuiau să care si plasa. Văzând una ca asta, păsararul a prins a le urmări. Uitându-se-n toată vremea către cer, gonea îndârjit în urma păsărilor.
Ajungând în sat, se izbi de un trecător.
— Unde fugi aşa, prietene? l-a întrebat trecătorul.
— Să prind stolul care mi-a smuls plasa — a răspuns păsărarul.
— Ei, dar unde ţi-e mintea? s-a mirat trecătorul. Oare nu vezi cât de sus zboară toate la un loc? N-ai să le mai prinzi niciodată!
— Om vedea, om vedea! a răspuns păsărarul, urmându-și goana.
Când soarele a coborât către asfinţit, au prins a-şi căuta păsările loc de masă.
— Să zburăm către râu, acolo putem dormi — si-au dat rațele cu părerea. Pe lângă râu cresc trestii minunate.
— În crângul de bananieri se doarme mai bine ca oriunde — au spus papagalii.
— Vrem să dormim în baltă! au strigat ibișii- Acolo-s broaște de-a minunea!
— Vrem la râu! Vrem la râu! au strigat unele.
— Iar noi, în crângul de bananieri! au spus celelalte.
— Noi vrem la baltă! au amintit altele.
Mult au dat din ciocuri, dar la nici o încheiere n-au ajuns.
Văzând la dreapta râul, rațele au tras către apă; papagalii au luat-o atunci la stânga, către crângul de bananieri, iar ibişii au pornit înapoi, către baltă.
Dar, numai ce au încetat a se înţelege și n-au mai cărat plasa într-o singură latură, plasa a prins a coborî tot mai mult, mai mult, și păsările s-au pomenit în cele din urmă, apăsate de greutatea ei, la pământ. Atunci păsărarul şi-a strâns degrabă plasa, a pus vânatul pe umăr și-a vândut a doua zi la piaţă toate păsările.