La pepeni, de Eva-Karina G.
Într-o vară toridă, pe un deal verde și însorit, se întindea o grădină de pepeni dulci și zemoși. Era grădina lui moș Ionel, un bătrân cunoscut pentru pepenii săi cei mai buni din sat. Într-o zi, Lică, un băiat isteț și curajos, poreclit de toată lumea de la Vasilica, s-a hotărât să facă o vizită la grădina moșului împreună cu cei mai buni prieteni ai săi, Ștefănuț și Găbiță.
Lică, Ștefănuț și Găbiță
Cei trei prieteni erau de nedespărțit. Împreună, ei aveau o curiozitate fără margini și o dorință de aventură care îi purta în tot felul de peripeții. În acea zi fierbinte de vară, gândul lor era la pepenii cei mari și roșii pe care îi văzuseră de atâtea ori în grădina moșului Ionel.
— Haideți să mergem la pepeni, zise Lică, să vedem dacă sunt la fel de dulci cum ne povestea moș Ionel!
— Bună idee, răspunseră în cor Ștefănuț și Găbiță, cu ochii sclipind de nerăbdare.
Cu pași mari și inimi curajoase, cei trei prieteni au pornit către grădina moșului. Când au ajuns, au observat cum pepenii se întindeau în toată splendoarea lor sub soarele dogoritor. Moș Ionel nu era de găsit, iar aceasta părea o oportunitate perfectă pentru a gusta câțiva pepeni fără să ceară voie.
— Ia uite-i, spuse Lică, arătând spre un pepene uriaș. Ăsta trebuie să fie cel mai dulce din toată grădina!
Fără să stea pe gânduri, Lică a scos un briceag pe care îl purta mereu la el și a început să taie pepenele. Găbiță și Ștefănuț se uitau în jur, asigurându-se că nu vine nimeni.
— Haideți să ne ascundem sub pomul ăla, propuse Găbiță, să ne bucurăm de pepene în liniște.
Au luat pepenele și s-au retras la umbra unui pom mare. Când Lică a despicat pepenele, parfumul dulce le-a umplut nările, iar sucul roșu a început să curgă, stârnindu-le foamea.
— Uau, e incredibil de dulce! exclamă Ștefănuț, mușcând dintr-o felie mare.
— E cel mai bun pepene pe care l-am mâncat vreodată, adăugă Găbiță, cu gura plină.
— La ce distanță se plantează pepenii oare? întrebă curios Lică, și mai mușcă cu poftă din felia lui.
— Moșu cu siguranță știe! spuse glumeț Ștefănuț.
Moș Ionel
În timp ce savurau pepenele, au auzit un foșnet. Moș Ionel se apropia de grădină. Fără să-și piardă cumpătul, Lică le-a făcut semn prietenilor săi să tacă și să rămână nemișcați. Moșul s-a oprit lângă locul unde fusese pepenele tăiat.
— Parcă lipsește un pepene, zise moș Ionel, uitându-se în jur. Ei bine, sper că cei care l-au luat să fi avut parte de o gustare delicioasă.
Lică, Ștefănuț și Găbița au zâmbit și au continuat să mănânce pepenele, savurând fiecare bucățică. La final, și-au șters fețele pline de suc dulce și au decis să plece înainte ca moș Ionel să-i prindă.
Pe drumul spre casă, cu burticile pline și inimile vesele, cei trei prieteni au râs și au povestit despre aventura lor la pepeni, promițându-și că aceasta nu va fi ultima lor escapadă.
Și astfel, vara a trecut cu amintiri dulci și zâmbete, iar grădina de pepeni a moșului Ionel a rămas locul preferat al celor trei prieteni pentru mici aventuri și bucurii copilărești.