Hai nani, nani,
Lumina mamei…
Să-ţi cânt şi-n seara asta, lumina mea, să-ţi cânt…
Dar uite-ncep un cântec şi altu-mi vine-n minte,
Şi-acela, dragul mamei, e fără de cuvinte
Şi plânge-aşa cum plânge cumplitul ăst de vânt…
Hai nani, nani…
Să-ţi cânt, lumina mamei, şi iar încep şi iar
Cuvintele-şi pierd şirul, că vezi, în astă seară
I-atât de-amarnic cântul ce-l spune vântu-afară,
De parcă-ar plânge-ntregul săracilor amar…
Dar tu aştepţi un cântec – că tu ce ştii de vânt?!
Şi ce să ştii ce spune-n amarnica-i poveste?
O, tu nu poţi pricepe nimic din toate-aceste…
…Să-ţi cânt şi-n seara asta, lumina mea, să-ţi cânt…
Hai nani, nani,
Lumina mamei…
…Şi iar rămân de parcă nu mai găsesc cuvânt
Din tot ce-ţi spun alt-dată în cântecele mele,
Şi feţi-frumoşi, şi zâne, şi cer, şi flori, şi stele
Şi-au amuţit povestea de parcă nu mai sânt…
Hai nani, nani…
Adormi în caldu-ţi leagăn, lumina mea, şi taci –
Nu pot cânta şi încă nu eşti destul de mare,
Ca să-ţi pot spune basmul cel nesfârşit, în care
Se sting de frig şi foame copiii cei săraci…