Coliba sau conacul, de Eva-Karina G.
Într-o vale îndepărtată, la poalele unor munți impunători, trăia o comunitate mică de oameni. În mijlocul acestei comunități, pe o colină însorită, se ridica o colibă modestă. Unii ar spune ca poate era prea mică și aglomerată, dar pentru locuitorii săi era un adăpost cald și primitor.
În apropiere, pe un deal înalt, se afla un conac impunător. Era o clădire masivă și semeață care se înălța deasupra tuturor celorlalte. Înăuntru, singurătatea era suverană. Proprietarul conacului, un om bogat și puternic, trăia singur, înconjurat doar de pereții reci și de luxul său.
Într-o zi, o furtună puternică a lovit valea, aducând cu ea vânt puternic și ploi torențiale. Locuitorii colibei au fost nevoiți să-și unească forțele pentru a întări acoperișul, ușa și geamurile. În timp ce ploaia lovea cu putere, ei se simțeau în siguranță, unindu-se în fața furtunii.
În același timp, în conacul de pe deal, proprietarul său se simțea izolat și vulnerabil. În timp ce furtuna bătea din ce în ce mai puternic, el realiză că luxul și bogăția nu-l puteau proteja de forțele naturii. Singurătatea lui devenise o povară grea, iar pereții groși ai conacului nu făceau altceva decât să-i amintească de izolarea lui.
După ce furtuna trecu, locuitorii colibei se reuniră în jurul unui foc mare și sărbătoriră supraviețuirea și unitatea lor în fața nenorocii. Pe când stăpânul conacului se trezi singur în sala mare. Pereții impunători ai conacului păreau acum mai reci și mai străini decât înainte. În timp ce privea în jur, simți o adâncă goliciune în inima sa. Realiză că bunurile materiale nu-i puteau oferi confortul și siguranța pe care și le dorise atât de mult.
Cu un sentiment de tristețe și regrete, porni spre vale, curios să vadă cum s-au descurcat ceilalți în fața furtunii. Ajuns la colibă, observă că era plină de viață. Oamenii râdeau, cântau și spuneau povești în jurul focului, sărbătorind.
Privind scena cu ochii plini de amărăciune, stăpânul conacului își dădu seama că adevărata bogăție nu constă în posesiuni materiale, ci în legăturile umane și în puterea comunității. Cu o inimă grea, dar plină de înțelepciune, el se alătură locuitorilor colibei în jurul focului, recunoscând că, într-adevăr, este mai bine să fii înconjurat de prieteni intr-o colibă decât să trăiești singur într-un conac gol.
Morala poveștii este că prietenia, comunitatea și sprijinul reciproc sunt mai valoroase decât bogăția materială. Oamenii se simt în siguranță și împliniți atunci când sunt împreună, chiar și în cele mai modeste condiții, iar aceste legături umane sunt cele care aduc adevărata fericire și împlinire în viață.