Într-o zi, veverița curajoasă a venit la malul lacului unde se afla lebăda Înțeleaptă. “Bună, lebădă! Ce faci aici? De ce nu vii să explorezi pădurea cu mine?”

Lebăda a zâmbit și a spus: “Dragă veveriță, fiecare dintre noi are un scop diferit în viață. Tu ești curajoasă și aventuroasă, iar eu sunt aici pentru a învăța și a reflecta. Dar hai să-ți spun o poveste.”

Lebăda a început să povestească povestea broaștei și a veveriței

Odată, într-o pădure îndepărtată, trăia o broască pe nume Veronica. Ea era mică și nu avea picioare puternice pentru a sări dintr-un copac în altul. În schimb, ea își petrecea timpul pe malul unui mic lac, contemplând apa și ascultând cântecul păsărilor.

Veverița Mariana era vecina Veronicăi. Ea era mereu în mișcare, sărea de pe o creangă pe alta și căuta nuci și ghinde. Mariana se amuza de faptul că Veronica stătea mereu liniștită la malul lacului.

Intr-o zi, a început să plouă iar Mariana a fugit foarte repede să se adăpostească sub un copac, dar Veronica a rămas la malul lacului. Mariana a strigat: “Veronica, vino să te adăpostești! Nu vezi că plouă?”

Veronica a zâmbit și a răspuns: “Dragă Mariana, fiecare dintre noi are un mod diferit de a se bucura de viață. Tu sări dintr-un copac în altul, iar eu mă bucur de picăturile de ploaie și de liniștea lacului. Amândouă suntem importante în felul nostru.”

Mariana a înțeles în cele din urmă că fiecare creatură are un scop și o frumusețe proprie. De atunci, ea a încetat să se mai amuze de Veronica și a început să o admire pentru calmul și înțelepciunea ei.

Morala: Fiecare dintre noi are un mod diferit de a trăi și de a se bucura de viață. Respectă diversitatea și învață să apreciezi frumusețea din jurul tău.

The post Veverița curajoasă și lebăda înțeleaptă first appeared on ePovești.

Vivi era mereu curioasă și îi plăcea să exploreze lumea din jurul ei. Într-o zi, a zărit o căsuță mică, ascunsă printre crengi. Era o căsuță din lemn, cu ferestre mici și un acoperiș de paie. Vivi nu putea să-și ia ochii de la ea.

Intrigată, veverița a bătut la ușa căsuței. Dinăuntru, a răspuns o voce blândă: “Cine e acolo?”

“Eu sunt Vivi, veverița curioasă”, a spus Vivi. “Ce este această căsuță minunată?”

Ușa s-a deschis, iar dinăuntru a ieșit o bătrână zâmbitoare. Avea ochii strălucitori și părul alb ca zăpada. “Bună, Vivi! Eu sunt Bunicuta Veronica”, a spus ea. “Această căsuță este locul meu special, unde vin să citesc cărți și să pictez peisaje frumoase.”

Vivi a fost uimită. “Dar de ce ai ales să construiești o căsuță în copac?”

Bunica Veronica a zâmbit. “Pentru că acești copaci au suflete, draga mea. Ei ne oferă adăpost și ne învață să fim puternici și flexibili, la fel ca ramurile lor. Această căsuță este un omagiu adus naturii și frumuseții ei.”

Vivi a învățat o lecție importantă de la Bunica Veronica. A înțeles că fiecare lucru din natură are o poveste și o învățătură. De atunci, Vivi a vizitat des căsuța din copac și a petrecut mult timp acolo, citind și pictând.

Morala acestei povești este să fim curioși și să apreciem frumusețea naturii. Fiecare copac, fiecare floare și fiecare creatură au ceva special de oferit lumii. Așa că, dragi copii, fiți ca veverița Vivi și explorați lumea cu ochii larg deschiși! 🌳🌿

The post Veverița curioasă și căsuța din copac first appeared on ePovești.

O femeie avea un bărbat foarte prost. Nu știa să facă nimic, iar dacă se apuca de ceva ieșea tocmai pe dos.
Odată nevasta l-a trimis la niște neamuri după războiul de țesut. La întoarcere, bărbatul obosit se așeză la marginea drumului ca să se odihnească. Stând așa privi la unealta din fața lui și îi spuse: „Dacă ai patru picioare, de ce să te mai car eu? Du-te singur, poate ai să mă și întreci!”
Și puse războiul de țesut în mijlocul drumului, plecând singur mai departe.
Cum a ajuns acasă, nevasta l-a și întrebat de război.
— I-am spus să vină singur aici, doar are patru picioare. Va veni cu siguranță, răspunse bărbatul.
— Ce tot spui? Doar un război de țesut nu poate să umble. Picioarele lui sunt de lemn. Fugi înapoi și adu-l!

Dar se întunecase și bărbatul se hotărî să lase pe a doua zi. În zori, se întoarse să ia războiul de țesut pe care încă nu se uscase roua.
— Vai, sărmanul, cât de tare s-a grăbit, a obosit, ba chiar a transpirat, spuse bărbatul cel tont și-l luă acasă.
După câteva zile nevasta îi spuse să ducă la piață pânza pe care o țesuse ea.
Bărbatul văzu pe drum doi stâlpi. Crezând că sunt oameni strigă:
— Ei! Nu aveți nevoie de niște pânză?
Stâlpii nu scoaseră o vorbă.
— Haide, luați niște pânză, stărui bărbatul.
Se apropie și puse pânza lângă stâlp.
— Luați-o! Dar banii unde sunt?
O vacă din împrejurimi mugi: Muu!
Iar el înțelese: „Nu”.
— Bine, dacă azi nu aveți bani am să vin mâine.
— Cui ai vândut pânza? îl întrebă nevasta.
— La doi flăcăi, răspunse bărbatul. Ei stăteau lângă drum și tăceau, însă când i-am întrebat de bani au spus că n-au.
Nevasta i-a pus mai multe întrebări și îndată a priceput și l-a trimis să aducă pânza înapoi.
S-a întors chiar în acel loc, dar sulul de pânză nu era nicăieri. Deodată, zări pe drum mai mulți oameni îmbrăcați în haine albe, semn de doliu la chinezi, căci era o procesiune de înmormântare.
Atunci bărbatul s-a gândit că ei sunt hoții și începu să-i ocărască.
— Dați-mi pânza mea, dacă nu, vă bat.
Oamenii puseră mâna pe el și-l snopiră în bătăi. Când a venit acasă și i s-a plâns nevestei, ea îi spuse:
— Prostule, era o înmormântare. Mai bine i-ai fi ajutat să ducă sicriul. Atunci ei ți-ar fi mulțumit și nu te-ar fi bătut.
— Bine, data viitoare voi fi mai deștept, i-a promis bărbatul și s-a dus să se plimbe.
Merse ce merse și văzu venind spre el niște hamali care duceau o litieră împodobită.
— Ei, voi! strigă el. Așteptați-mă să vă ajut să duceți sicriul.
Auzind una ca asta, hamalii îl luară la bătaie.
Omul se întoarse acasă cu lacrimi în ochi. Când nevasta află de cele întâmplate râse cu poftă:
— N-ai pic de minte! Litiera de nuntă ai luat-o drept sicriu. Trebuia să zâmbești, să bați din palme.
— Bine, altă dată am să știu ce să fac, mormăi bărbatul și se duse la culcare.
Dimineața, cum ieși pe stradă, văzu că vecinilor le arde casa. Se apropie și privi. Îi plăcea să se uite la flăcări și deodată zâmbi, bătu din palme și începu să danseze. Iar oamenii îl luară din nou la bătaie.
Se întoarse acasă și începu să se jeluie:
— Sărmanul și nenorocitul de mine, toți mă bat, nimănui nu-i pot fi pe plac.
Nevasta își ridică brațele deznădăjduită.
— Of, că tont mai ești! Cum poți să bați din palme când arde casa cuiva? Mai bine ai fi luat o căldare cu apă și ai fi turnat peste foc.
Auzind-o bărbatul se hotărî să dea neapărat peste un foc și să-l stingă.
Plecă prin sat și ajunse la o fierărie. Acolo văzu cum se înălțau flăcările și scânteile zburând peste tot.

Luă imediat o căldare cu apă și o turnă peste foc. Atunci au venit fierarii și l-au bătut atât de tare, că abia a ajuns până acasă.
— Of – se jelui femeia – oare cum este cu putință să torni apă peste focul din fierărie? Dacă ai fi bătut cu barosul pe nicovală, fierarii ți-ar fi mulțumit.
— Bine. Acum știu ce am de făcut, se bucură bărbatul.
În aceeași zi văzu că doi se bat. Se loveau cu bastoanele și strigau fiecare cât îl ținea gura de tare.
Bărbatul cel tont se apropie de ei, luă de pe jos bastonul și începu să lovească în toate părțile.
Cei doi uitară de cearta lor și se repeziră la el. Abia reuși să scape teafăr. Atunci nevasta îi zise:
— Prostule, când doi se bat trebuie să-i desparți.
În curând bărbatul făcu cum îl învățase nevasta; dar de data asta nu mai era bucuros.
Erau doi tauri, iar el s-a apucat să-i despartă. Un taur îl ridică în coarne și-l aruncă departe.
Abia spre seară îl găsiră mai mult mort decât viu.

The post Bărbatul cel tont first appeared on ePovești.

Leul începu să râda şi îl lăsă pe şoarece să plece teafăr şi nevătămat. La scurt timp după aceasta, leul a fost prins de niste vânatori, care l-au legat la pământ cu funii groase. Leul începu să ragă înfuriat şi neajutorat, iar şoricelul, recunoscându-i vocea, sosi în grabă şi îi roase funiile, eliberandu-l. Apoi, îi spuse leului:

„Ai râs la ideea că aş putea să-ţi fiu vreodată de ajutor, neaşteptându-te să îmi plătesc datoria pentru favoarea pe care mi-ai făcut-o; ai aflat acum că pâna şi un mic şoricel îl poate ajuta pe atotputernicul leu.”

The post Leul şi şoricelul first appeared on ePovești.