A fost odată ca niciodată un pisoiaș pe nume Țică. Blănița lui era moale și pufoasă, iar ochișorii îi străluceau ca două mărgele verzi. Dar ce-l făcea special pe Țică nu era blănița sau ochișorii, ci mintea lui ageră și curiozitatea nemărginită.

Într-o zi de toamnă, când frunzele ruginii dansau în vânt, Țică se plimba prin grădină când auzi un chicotit:

“Hi-hi-hi și ha-ha-ha,
Cine oare mă va afla?
Sub frunze m-am ascuns bine,
Nimeni nu poate da de mine!”

Era vocea șoricelului Chiț, care se credea foarte șmecher. Dar Țică nu era un pisoi obișnuit care să alerge orbește după șoareci. El se opri și se gândi:

“Un șoricel isteț să fii,
Sub frunze de te-ai ascunde,
Dar urme mici tu ai lăsat,
Și-acum te-am și depistat!”

Într-adevăr, Țică observase urmele micuțe lăsate în pământul moale și frunzele mișcate într-un anumit fel. În loc să se repeadă, el se așeză liniștit și începu să cânte:

“Șoricel, șoricel,
Tu ești tare mititel,
Să te sperii eu nu vreau,
Pentru că nu sunt bau-bau!”

Surprins de blândețea pisoiului, Chiț își scoase căpșorul dintre frunze:

“Un pisoi care nu vrea
Să mă prindă-n gheara sa?
Asta-i lucru de mirare,
E motiv de împăcare!”

Așa început o prietenie neobișnuită între Țică și Chiț. În loc să se fugărească, ei își petreceau timpul împărtășind povești și jucându-se împreună. Alți pisoi râdeau de Țică:

“Ce pisoi ești tu, măi frate,
Cu un șoarece în spate?
Noi îi prindem și-i mâncăm,
Nu cu ei ne tot jucăm!”

Dar Țică le răspundea înțelept:

“Mai de preț e-o prietenie,
Decât orice dușmănie,
Când cu mintea judecăm,
Multe lucruri câștigăm!”

Și așa, Țică și Chiț au rămas cei mai buni prieteni, dovedind tuturor că înțelepciunea și bunătatea sunt mai importante decât orice instinct sau prejudecată.

Morala: Când folosim mintea și inima în loc să ne lăsăm conduși de instincte sau de ce spun alții, putem descoperi prietenii minunate și putem schimba lumea în bine.

The post Pisoiașul cel isteț first appeared on ePovești.