Creanga de alun

Astronomul — Tue, 16 Apr 2024 10:51:24 +0000

A fost odată un negustor bogat, care avea trei fete. Într-un rând s-a pregătit el să plece după marfă şi a întrebat pe fete ce vor să le aducă. Cea mai mare l-a rugat să-i aducă mărgele, a doua a cerut un inel, iar cea mică a spus:
– Nu-mi trebuie nimica. De-ţi vei aduce aminte de mine, adu-mi şi mie o creangă de alun.
A plecat negustorul. Şi-a terminat treburile şi a cumpărat fetei celei mai mari mărgele, iar celei de-a doua un inel.
Trece el la întoarcere printr-o pădure mare şi-şi aduce aminte că fata cea mică n-a cerut altceva decât o creangă de alun. Coboară din căruţă să rupă una. Deodată zăreşte într-un tufiş o creangă de alun, dar nu una obişnuită, ci cu alune de aur pe ea. Îşi spune atunci negustorul: “Iată un dar frumos şi pentru fata mea cea mică şi cuminte”. A aplecat creanga şi a rupt-o. Pe dată a răsărit, ca din pământ, un urs, l-a apucat pe negustor de mână şi i-a spus:
– Cum ai îndrăznit să rupi creanga mea? Acum am să te mănânc.
Negustorul s-a speriat şi i-a răspuns:
– N-aş fi luat creanga, dacă nu m-ar fi rugat fata mea cea mai mică.
Se răzgândi atunci ursul:
– Du-te acasă, dar ţine minte: cine te va întâmpina întâi, pe acela ai să mi-l dai mie.
Negustorul i-a făgăduit şi ursul i-a dat drumul. Pe urmă, negustorul a pornit mai departe şi a ajuns acasă.
Cum a intrat în curtea casei sale, i-a ieşit fuga înainte fata lui cea mică şi iubită. Negustorul şi-a adus aminte de făgăduiala dată ursului şi i s-au muiat picioarele. El a povestit apoi tot ce s-a întâmplat şi… toţi au început să plângă.
– Nu plângeţi – spuse atunci mama – ştiu eu ce-i de făcut. Când o să vie ursul după fata noastră, noi o să gătim pe fata ciobanului şi i-o dăm pe ea în loc.
Într-o zi pe când se aflau cu toţii acasă, iată intră în curte o trăsură. Şi ce să vezi? Se coboară din ea un urs, se apropie de negustor şi îi spune:
– Dă-mi fata.
Negustorul nu ştia ce să răspundă. Mama însă a priceput îndată ce are de făcut. A gătit-o pe fata ciobanului şi a dus-o ursului. Acesta a aşezat-o în trăsură şi a plecat. Cum au pornit, ursul a început să mormăie şi a vrut să o mănânce. Atunci, ea a mărturisit că-i fata ciobanului şi nu a negustorului. Ursul s-a întors la negustor şi i-a spus:
– M-ai înşelat, dă-mi-o pe fata cea adevărată!
Din nou s-au pornit cu toţii pe plâns. Au gătit fata, şi-au luat rămas bun de la ea şi au dat-o ursului. Ursul a aşezat-o în trăsură şi au plecat. Au mers ei cât au mers, au ajuns într-o pădure mare şi s-au oprit. Ursul s-a dat jos din trăsură şi a spus:
– Aici e casa noastră, vino după mine!
Ursul a coborât într-o groapă, iar fata s-a dus după el. După aceea, ursul a deschis o uşă mare, a tras-o pe fată într-un beci întunecos şi a spus:
– Vino după mine!
Fata tremura de spaimă şi se gândea că i-a sosit sfârşitul, dar tot s-a dus după urs. Deodată se auzi un bubuit ca un tunet. Se făcu lumină şi fata văzu că nu-i într-un beci, ci într-un palat bogat. Peste tot lumini, muzică; oameni frumos îmbrăcaţi o întâmpină şi i se închină, iar lângă ea – un prinţ tânăr. Prinţul s-a apropiat de fată şi i-a spus:
– Nu sunt urs, sunt prinţ şi vreau să mă însor cu tine.
Pe urmă au trimis după părinţii fetei, au poftit oaspeţi şi au făcut nuntă.
Şi au trăit fericiţi, iar creanga de alun au păstrat-o cu mare grijă.

The post Creanga de alun first appeared on ePovești.

Creanga de alun - ePovești

Creanga de alun