În biserici când cânta
La toți de rând să uita,
Să vază care obraz
Mai mult îl va face haz.

Astfel cum și el cântând
Și gura la toți căscând,
Zărea p-o babă plângând
Ș-adesea ochii ștergând;
Și fiind capricios,
Gândi căci cântă frumos,
Inima babii rănea
Și spre jale o pornea.

De-acest gând să-nfomura
Ș-încă mai tare zbiera,
Cât celor ce-l auzea
Urechile însurzea.

Și vrând a-și încredința
Părerea ce-l înălța,
Într-adins el într-o zi
Mătușii vreme păzii,
La un loc mai singurel
Și o-ntrebă acest fel:
-”Mamă, te jur pe Cel Sfânt,
Să-mi spui, dă de ce eu când cânt,
Tu începi să lăcrămezi
Și de plâns nu încetezi?”
Baba nimic n-a ascuns,
Ci oftând i-a dat răspuns:
-”Of! of, dragul maichii pui!

Fiindcă mă-ntrebi, să-ți spui:
Am avut un măgărel,
De ne hrăneam, biet, cu el,
Și de când s-a întâmplat
De lupii ni l-a mâncat
Orcând te auz cântând,
Plâng cu jale ascultând,
Că parcă-l auz pe el
Cu glasul cel frumușel”.

The post Cântărețul și baba first appeared on ePovești.