Skip to content
ePovești

Descoperă Magia Poveștilor cu Eva – Călătorii în Lumea Imaginației

ePovești

Descoperă Magia Poveștilor cu Eva – Călătorii în Lumea Imaginației

May 4, 2020June 9, 2023

Lupul şi Potaia

Un Lup pe cât de lacom pe-atâta de nătâng,
Croit pe nerozii şi boroboaţe,
S-a întâlnit odată cu o Potaie-n crâng
Şi bucuros se pregătea s-o-nhaţe.
– Vrei să mănânci o javră prăpădită?
Mai bine-ar fi (îi zise) să mă laşi.
Stăpânii mei odrasla îşi mărită
Şi, vrând, nevrând, şi eu mă mai îngraş…
El o crezu şi săvârşi trăsnaia,
Iar când veni să-şi caute potaia,
Ea îi răspunse iute din poiată:
– Aşteaptă-ne că vom veni îndată
Eu şi Străjerul curţii
Şi cred că-ţi vei cunoaşte saţiul burţii!
(Vorbea de un Dulău de lângă glugă
Ce mai pusese lupi ca el pe fugă…)
Nu-şi cunoştea prea bine meseria
Cumătrul Lup, dar şi-a văzut prostia
Şi, salutând Dulăul, o şterge spre ponoare…
(Noroc măcar că prostul e iute de picioare!)

Jean de La Fontaine fabulăJean de La FontaineLupul şi Potaiapovești pentru copii

Post navigation

Previous post
Next post

Toate drepturile de proprietate intelectuală asupra conținutului scris de către Eva-Karina G. publicat pe www.epovesti.ro aparțin proprietarilor siteului. Textele nu vor putea fi utilizate, reproduse sau publicate sub orice formă fără acordul prealabil al proprietarilor siteului.

©2025 ePovești | WordPress Theme by SuperbThemes