Skip to content
ePovești

Descoperă Magia Poveștilor cu Eva – Călătorii în Lumea Imaginației

ePovești

Descoperă Magia Poveștilor cu Eva – Călătorii în Lumea Imaginației

April 16, 2024April 16, 2024

Fetița și ciupercile

Două fetiţe se întorceau cu ciuperci acasă.
In drum, ele au trebuit să treacă peste o cale ferată. Crezînd că trenul e departe, s-au urcat pe terasament, ca să treacă peşte şine.
Deodată a şuierat locomotiva. Fetiţa mai mare a fugit înapoi, iar cea mică a trecut în fugă linia ferată.
Sora cea mare i-a strigat celei mici:
— Nu veni îndărăt!
Insă locomotiva era atît de aproape şi pufăia atît de tare, încît fetiţa cea mică n-a auzit; a crezut că-i strigă să se întoarcă îndărăt. A alergat înapoi peste şine, s-a împie­dicat, a scăpat ciupercile pe jos şi s-a apucat să le adune.
Locomotiva era aproape. Maşinistul şuiera din răsputeri.
Fetiţa cea mare striga întruna:
— Lasă ciupercile!
Cea mică însă înţelese că-i cere să le strîngă şi se tîra pe jos după ele.
Maşinistul n-a putut opri locomotiva. Şuierînd din toate puterile, a trecut peste fetiţă.
Fetiţa cea mare ţipa şi plîngea. Călătorii priveau în­groziţi de la ferestrele vagoanelor, iar conductorul alergă la celălalt capăt al trenului să vadă ce s-a întîmplat cu fe­tiţa.
După ce trenul a trecut, toţi văzură că fetiţa stătea în­tinsă între şine cu faţa la pămînt şi nu se mişca.
De abia cînd trenul s-a depărtat de tot, fetiţa a ridicat capul, s-a sculat în genunchi, a adunat ciupercile şi a alergat la sora ei.

Lev Tolstoi Povesti Povești scurte Fetița și ciupercileLev TolstoiPovești scurte

Post navigation

Previous post
Next post

Toate drepturile de proprietate intelectuală asupra conținutului scris de către Eva-Karina G. publicat pe www.epovesti.ro aparțin proprietarilor siteului. Textele nu vor putea fi utilizate, reproduse sau publicate sub orice formă fără acordul prealabil al proprietarilor siteului.

©2025 ePovești | WordPress Theme by SuperbThemes