S-au hotărât atunci să pună tot câştigul la bătaie, au mai împrumutat nişte bani şi de la oameni şi au plecat la târg să cumpere marfă. La înapoiere i-a prins o ploaie zdravănă şi ajungând la o apă n-au mai putut-o trece.

Pe acolo, însă, tocmai trecea o raţă. Iepurele i-a spus:
-Cât ceri ca să ne treci apa cu tot cu marfa asta pe care o aducem de la târg?
-Doi lei! Că vă văd înstăriţi..! le-a răspuns raţa.
Doi lei, pe vremea aceea erau bani, nu glumă!

Au încărcat totul pe spinarea raţei şi au pornit. Dar pe la mijlocul bălţii, huştiuluc! raţa a scăpat marfa în apă. Şi era cât pe-aci să se înece şi ei.

Uzi leoarcă şi amărâţi, cei trei negustori au ajuns la mal. Erau acum săraci şi datori cu bani la oameni.

De atunci iepurele o ia la fugă când vede omul, ca să nu-i ceară banii.
Liliacul zboară numai noaptea.
Ariciul se face ghem de ruşine.
Iar raţa, când înoată, bagă capul în apă şi caută marfa pierdută.

The post Iepurele, ariciul şi liliacul first appeared on ePovești.

Leul începu să râda şi îl lăsă pe şoarece să plece teafăr şi nevătămat. La scurt timp după aceasta, leul a fost prins de niste vânatori, care l-au legat la pământ cu funii groase. Leul începu să ragă înfuriat şi neajutorat, iar şoricelul, recunoscându-i vocea, sosi în grabă şi îi roase funiile, eliberandu-l. Apoi, îi spuse leului:

„Ai râs la ideea că aş putea să-ţi fiu vreodată de ajutor, neaşteptându-te să îmi plătesc datoria pentru favoarea pe care mi-ai făcut-o; ai aflat acum că pâna şi un mic şoricel îl poate ajuta pe atotputernicul leu.”

The post Leul şi şoricelul first appeared on ePovești.

“Biata, firava creatură!” a exclamat, plină de dispreţ, furnica, “ce soarta amară te aşteaptă! În timp ce eu mă pot mişca încolo şi încoace, după cum îmi doresc, şi mă pot căţăra, dacă mi-e poftă, chiar şi în cel mai înalt copac, tu rămâi prizonieră a corpului tau, a gogoaşei tale, având numai putinţa de a mişca din coadă.” Omida a auzit aceste cuvinte, dar nu a dat niciun răspuns.

Câteva zile mai târziu, gogoaşa crisalidei a rămas goală. Nedumerită, întrebându-se unde a dispărut omida de acolo, furnica a fost, la un moment dat, umbrită şi descumpănită de aripile imense ale unui frumos fluture care zbura deasupra ei.

“Uită-te la mine,” a spus fluturele, “tu, biată şi firavă creatură! Laudă-te acum cu puterea ta de a te mişca şi căţăra.” Dupa ce a zis cuvintele acestea, fluturele s-a înălţat în aer şi, purtat de adierea vântului de vară, a ieşit din vederea furnicii pentru totdeuna.

The post Furnica şi omida first appeared on ePovești.

În fiecare dimineaţă găsea în cuibarul gâştei câte un astfel de ou, şi, nu după multă vreme, prin vânzarea ouălor de aur, a ajuns să fie bogat. Pe măsură ce devenea mai bogat creştea însă şi lăcomia lui. Ţăranul devenit un mare bogătaş ar fi vrut să aibă grămezi întregi de aur, parcă îşi pierduse minţile. Nu ar fi dat nici cel mai mic bănuţ unui sărac şi în fiecare noapte nu visa altceva decât aur şi aur.

Aşa s-a făcut că, în cele din urmă, gândindu-se că va putea să ia deodată tot aurul pe care i-l putea da gâsca, a omorât-o şi i-a desfăcut burta, dar nu a găsit nimic. Ca prin farmec, odată cu moartea gâştii au dispărut şi celelalte ouă de aur. Omul lacom a rămas şi fără gâscă şi fără ouăle de aur.

Lăcomia adesea se întinde mai mult decât îi este plapuma şi aduce paguba.

The post Gâsca cu ouăle de aur first appeared on ePovești.

„Credeti voi că în acest fel guiţă cu adevarat un porc? Nu este deloc aşa. Asteptaţi pâna mâine şi am să vă arăt eu cum se face.”
Oamenii au râs de el dar, a doua zi, ţăranul şi-a făcut apariţia pe scenă şi a început să guiţe atât de urât, încât spectatorii l-au fluierat, l-au huiduit şi au aruncat cu pietre în el pentru a-l face să termine odată.

„Voi, proştilor „, a strigat indignat ţăranul, „uitaţi-vă pe cine l-aţi fluierat”, şi a scos din sân la iveală un mic purcel pe care îl pişcase pâna atunci de ureche pentru a-l face să guiţe.

Morala: „Adeseori oamenii aplaudă o imitaţie şi huiduie un lucru adevărat.”

The post Bufonul şi ţăranul first appeared on ePovești.

Deveni dintr-o dată deosebit de mândru. Se gândi: ”De ce, eu o persoană atât de importantă, să îl slujesc pe acest om?”. Aşa că refuză să meargă mai departe cu toate insistenţele stăpânului. Ba , mai mult, aştepta ca omul să i se închine. Stăpânul măgarului, văzând că animalul se încăpăţânează să se mai mişte şi înşelegând motivul împotrivirii acestuia, i-a tras câteva bice zdravene pe spate şi a spus:

„Vai, biet animal nătâng! Credeai că plecăciunile sunt pentru tine? Încă nu s-a ajuns pâna acolo ca oamenii să se închine în faţa unui magar.”

The post Măgarul şi statuia first appeared on ePovești.

Împreună cu ţăranul venise şi un căţeluş, care dansa în jurul omului, îi lingea mâna şi zburda plin de voie bună. Ţăranul s-a căutat într-un buzunar, i-a dat căţelului o bucata de mâncare gustoasă şi s-a aşezat pe un scăunaş în timp ce le dădea ordine slugilor lui. Micul câine a sărit în braţele stăpânului său şi a rămas acolo, clipind din ochi în timp ce omul îi scărpina urechile.

Văzând ce se întâmplă, măgarul s-a încordat şi a rupt funia care îl priponea, după care a început să ragă din toate puterile, imitând lătratul căţeluşului. Tăranul nu mai putea de râs, aşa că măgarul a venit la el şi şi-a sprijinit picioarele din faţă pe genunchii bărbatului în încercarea de a se sui în poalele lui asemeni căţelului. Slujbaşii ţăranului l-au alungat imediat cu ciomage şi furci, şi, în acest fel, măgarul a învăţat că o imitaţie prostească nu este în nici un caz o gluma.

The post Măgarul şi căţeluşul first appeared on ePovești.

„Vai, nu ai auzit?”, a spus vulpea, „s-a anunţat că va veni o mare secetă, aşa că am sărit aici, jos, pentru a fi sigură că voi avea apă de băut. De ce nu vii şi tu cu mine ?”

Capra s-a gândit că acesta este un sfat bun, aşa că a sărit şi ea în fântână.
Imediat, însă, vulpea a făcut un salt pe spatele ei şi, punându-şi picioarele pe coarnele ei lungi, a reuşit să sară afară din fântâna. „La revedere, prietene”, i-a zis vulpea .

Morala: Adeseori alţii îţi dau sfaturi avantajoase pentru ei, dar periculoase pentru tine.

The post Vulpea şi capra first appeared on ePovești.

În cele din urmă tatăl a zis: „Suntem foarte onoraţi de propunerea maiestăţii voastre, dar fiica nostră este o fiinţă delicată şi ne este teamă că, purtat de înflăcărarea dragostei voastre, aţi putea să o răniţi. Mi-aş putea permite să îi sugerez maiestăţii voastre să îşi scoată ghearele şi colţii şi, în acest caz, am putea să ne răzgândim asupra cererii voastre.”

Leul era atât de îndrăgostit, încât şi-a smuls colţii din fălci şi ghearele din labe, suportând dureri groaznice. S-a întors la părinţii fetei şi le-a spus: ”V-am îndeplinit dorinţa, acum daţi-mi fata, aşa cum aţi promis”. Aceştia s-au convins mai întâi că leul spune adevărul şi, înţelegând că nu mai are puterea de a le mai face rau, i-au râs în nas şi, cum era de aşteptat, nu i-au mai dat fata.

Morala: Dragostea poate îmblanzi pâna şi cea mai sălbatică fiară.

The post Leul îndrăgostit first appeared on ePovești.

Deodata, cei doi au zărit un călător venind pe un drum, iar soarele i-a spus vântului: „Cred că am găsit un mijloc prin care să stabilim cine dintre noi are dreptate. Care dintre noi doi reuşeşte să îl facă pe călător să îşi scoată mantia, va fi considerat mai puternic. Incepe tu.” Vântul a fost de acord, gândind în sinea lui că este o sarcină foarte uşoară.

Soarele s-a dat deoparte, în spatele unui nor, iar vântul a început să sufle cât putea mai tare asupra călătorului. Însă, cu cât mai mult bătea vântul în om, cu atât mai tare acesta îşi strângea mantia în jurul trupului sau. În cele din urmă, cuprins de disperare, vântul a renunţat.

Apoi, soarele a iesit din nori şi şi-a trimis din plin razele peste călător. Acesta, găsind în curând că era prea cald pentru a merge astfel pe jos, şi-a dezbrăcat mantia.

Morala: Bunatatea are un efect mai mare decât severitatea.

The post Vântul şi soarele first appeared on ePovești.